Îmi doresc, deci vreau, aleg să decid

Posted by: | Posted on: August 9, 2019
bacjground-jana-site

Fac parte dintre psihoterapeuții care își vede pacientul mai degrabă blocat decât bolnav. Vorbesc aici despre persoana care, nu că nu ar ști ce să facă pentru a ieși din impas, dar se simte incapabil să își asume responsabilitatea schimbării felului în care trăiește și este blocat într-o serie îngustă de opțiuni.

Deși conștient de necesitatea unei schimbări, nu are curajul de a face un prim pas din zona în care se află.

Zonă care, de mult numai este o zonă de confort și în care supraviețuiește cu greu și cu un preț mult prea mare. Dar ce poate face? Este singura zonă pe care o cunoaște și dincolo de aceasta este un imens necunoscut – necunoscut de care, evident, se teme. Totul pare incert, dar incertitudinea face parte din viața noastră și, fie că vrem sau nu, avem mare nevoie să învațăm să trăim cu ea, să nu ne lăsăm blocați de ea. Se uită la problema din fața sa, i se pare uriașă și insurmontabilă, se simte copleșit, i-ar trebui energie, dar simte că nu o mai are. Apare gandul dezolant „nu pot”…

În loc să rămâi în acest sentiment de neputință și neajutorare, ar fi de dorit să reușești să reanalizezi ceea ce consideri acum că nu poți schimba. Și da, poate că de-a lungul vieții tale au fost multe evenimente care te-au facut să te temi, să suferi, situații în care ai fost rănit. Atunci te-ai simtit singur și neajutorat, ai trăit un sentiment adânc de neputință, pas cu pas te-ai îndepartat de sinele tău, de ceea ce ești cu adevărat. În acele situații ți-ai spus că emoțiile sunt rele și ai început să înveți să ți le înăbuși. Ai început să îți construiești ziduri în jurul tău ca să te aperi, să nu mai suferi niciodată.

Ai încetat să îți mai dorești. La ce bun să îți dorești din moment ce oricum îți spuneai că nimeni nu este atent la nevoile și dorințele tale. Ți-ai suprimat dorințele poate și datorită neîncrederii în ceeea ce simți sau unor convingeri greșite. Ți-ai spus că daca nu îți dorești, nu ai cum să fii dezamagit. Ai avut credința că apărându-te vei fi pe calea cea bună, dar așa te-ai înstrăinat de tine. Ai încetat să crezi că tu ești cel care își poate constitui viața; prea înspăimantat ca să o faci, i-ai lăsat pe alții să o facă pentru tine, dorind și alegând pentru tine. Așa ai ajuns să fii izolat de propriile dorințe și ai rătăcit cărarea către „sinele tău”. Atenție! Te-ai rătăcit numai, drumul este acolo, te așteaptă să-l urmezi. Nu drumul n-a fost bun, doar sensul a fost greșit.

Acum nu ai decât să schimbi sensul, mergi cu încredere către tine, spre interiorul tău și vei ajunge drept la țintă, ajungi la sinele tău. Începe să-ți dorești, nu e nimic greșit în asta! Fă-ți o promisiune, aceea de a-ți fi ție mereu alături, aceea de a-ți permite să fii tu, aceea de a nu te mai înstrăina de tine! Cum să poți acționa în beneficiul tău dacă nu ai acces la propriile dorințe? Află ce îți dorești cu adevarăt! Așa te poți proiecta în viitor. Materializarea dorinței determină lansarea procesului voinței și transformarea în acțiune.

Îmi doresc, deci vreau, aleg să decid. Aleg să decid pentru mine, aleg să îmi trăiesc viața.





6 Comments to Îmi doresc, deci vreau, aleg să decid

  1. Very nice post. I simply stumbled upon your weblog and wished to mention that I’ve truly enjoyed surfing around your blog posts.

  2. I am glad for writing to make you understand what a really good experience our princess undergone viewing your webblog. She picked up some things, which included what it is like to possess an ideal teaching spirit to make the mediocre ones without difficulty master specified tortuous things. You undoubtedly surpassed readers’ expected results. Thanks for rendering those productive, trustworthy, revealing as well as unique tips on your topic to Mary.

  3. A lot of thanks for each of your hard work on this web page. Kim really likes going through investigation and it’s really easy to understand why. Many of us know all of the dynamic method you make invaluable steps on this web blog and as well as improve participation from people on that idea so our girl is in fact learning a lot of things. Have fun with the remaining portion of the new year. You are conducting a pretty cool job.

  4. cbd says:

    Needed to send you this very little word to finally thank you so much the moment again relating to the striking things you have shared on this site. This has been simply tremendously open-handed with you to present unreservedly what most people would have sold for an electronic book to help with making some profit on their own, chiefly considering the fact that you could have done it if you considered necessary. The creative ideas additionally acted as the easy way to be certain that most people have a similar dream just like mine to find out a little more in regard to this condition. I’m certain there are lots of more enjoyable moments ahead for individuals that examine your blog.

  5. I enjoy you because of all of your effort on this blog. Debby delights in conducting internet research and it’s easy to see why. A number of us hear all about the compelling manner you create effective guides by means of the blog and boost contribution from other ones about this area of interest and my child has been becoming educated a great deal. Enjoy the remaining portion of the new year. You’re carrying out a fabulous job.

  6. Dorine Tiegs says:

    Fantastic goods from you, man. I have understand your stuff previous
    to and you’re just too fantastic. I actually like what you have
    acquired here, really like what you are saying and the
    way in which you say it. You make it entertaining and you
    still care for to keep it smart. I can not wait to read much more from you.

    This is actually a great web site.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *